Ai nevoie de ajutor? Nu stii ce dimensiune este potrivita pentru tine? Contacteaza-ne la nr. de telefon 📞 0723 190 196 si te ajutam cu drag! Dați click pe numărul de telefon afișat și vă ajutăm cu drag!

Model Plan de Afaceri Pizzerie ▷ Ghid Complet

Model Plan de Afaceri Pizzerie ▷ Ghid Complet
Sursa foto: freepik.com
 

Te gândești să îți deschizi o mică afacere, fără investiții extraordinar de mari, dar care să fie un succes? 

Ce va fi mereu indispensabilă? Mâncarea! Investiția într-un restaurant ar fi mult prea costisitoare, dar într-o pizzerie….una nimerită! Pizza va fi cu siguranță apreciată mereu și de o plajă largă de persoane. Așa că, să-ți deschizi o pizzerie este chiar o idee bună. 

Dar, nu trebuie să pleci la drum doar cu atât. Ai nevoie de un plan bine pus la punct, un plan de afaceri pentru pizzerie. 

Sună pompos, dar nu este nimic dificil. Trebuie doar să pui pe hârtie câteva idei, calcule, pentru a stabili care este investiția și care va fi profitul. Și ca să pornești cu bine în afacerea cea nouă, iată un model de plan de afaceri pentru pizzerie:

 

Ce este un plan de afaceri pentru o pizzerie?

Sursa foto: freepik.com

 

Un plan de afaceri pentru pizzerie este, așa cum spuneam și mai sus, în mare parte, o listă în care așezi toate aspectele afacerii: locația, investiția necesară, numărul de angajați, salariile acestora, meniu, prețul produselor, livrare, produse de ambalare, promoții, etc. 

Ideile îți vor fi astfel mult mai clare și vei avea o perspectivă mai bună asupra afacerii. Vei avea un plan, deci vei fi pregătit!

 

Care sunt avantajele unui plan de afaceri pentru o pizzerie?



Sursa foto: freepik.com

 

Planul de afaceri pentru pizzerie nu ar trebui să fie lăsat deoparte sau amânat. Unii întreprinzători cred că un plan de afaceri este necesar doar dacă au nevoie de finanțare, dar alții îl consideră absolut necesar măcar la început de drum. Și bine fac, pentru că planul de afaceri îți va folosi ca un plan de management. După el te vei ghida atunci când începi afacerea, dar și atunci când vei dori să o dezvolți. 

 

Un plan de afaceri crește eficiența și predictibilitatea. Știi astfel de ce resurse dispui, cum le vei folosi și astfel mai nimic nu ar trebui să te ia pe nepregătite. 

 

Dacă ai nevoie de finanțare este un instrument absolut necesar pe care să îl prezinți potențialilor investitori. 

În planul de afaceri pentru pizzerie vei stabili care sunt atuu-rile tale în fața concurenței și vei știi astfel pe ce să pui accentul.

Și, nu în ultimul rând, prin analiza de piață îți vei înțelege clienții mai bine.

 

Descrierea conceptului de afacere



Sursa foto: unsplash.com

 

De la felul în care dorești să îți construiești afacerea și cum o vezi în prima zi lansată pe piață, ar trebui să pornească întreg planul de afacere pentru o pizzerie. 

 

Gândește-te cum vrei să arate bucătăria, ce ingrediente vrei să folosești, care este meniul, cu ce vrei să vii nou pe piață, cum să arate ambalajele? Acesta este un lucru extrem de important, pentru că este primul impact cu clientul, și abia apoi gustul preparatelor.

 

Îți recomandăm să te folosești de ambalaje din hârtie pentru a proteja mediul și pentru a păstra intact gustul preparatelor tale.


Colțar din hârtie natur 16 x 15 cm
 

 Tipul de pizzerie


Sursă foto: smallbusienss-chron.com

 

Deși când spui pizza ai crede că nu există foarte multe variațiuni ale produsului, ele sunt totuși numeroase. 

Așa că înainte de a pune la punct meniul ar fi bine să te gândești la tipul de pizzerie pe care ți-l dorești. Vrei să mergi pe clasic? Vrei să faci un fusion? Vrei ceva adaptat la piața românească? Vrei să faci livrare? Vrei să deschizi și un mic loc în care se poate servi pizza? Vrei să servești și alt gen de preparate sau poate chiar pizza la felie?

Așadar iată cu ce să începi o dată ce ai răspuns la aceste întrebări.

 

Obiectivele afacerii


Sursa foto: freepik.com

 

Începe-ți afacerea cu obiectivele clare în minte și notate în planul de afaceri pentru pizzerie. Dacă nu le-ai stabilit este ca și cum ai naviga fără busolă - nu știi încotro te îndrepți. 

 

Scopul principal al afacerii

Care este scopul afacerii cu pizza pe care te pregătești să o deschizi? Cât mai multe pizza să ajungă la clienții tăi care în timp să fie mai numeroși. Cum faci asta? Prin livrarea la domiciliu și calitatea superioară a produselor.

 

Obiective pe termen scurt și pe termen lung

Stabilirea obiectivelor trebuie să fie realistă. Nu te poți aștepta ca în 2 luni de la deschiderea pizzeriei să ai un profit de 100%. Fă-ți bine calculele și stabilește pe un maxim de 6 luni care îți dorești să fie profitul, cum să-ți crești numărul de clienți. 

Obiectivele pe termen lung ar trebui  să fie aceleași, dar la cote duble sau chiar mai mari. Și un pont: nu stabili doar obiectivele, ci și metodele prin care să le atingi.

 

Analiza pieței


Sursa foto: freepik.com 




 

Când se lansează o afacere nouă este absolut necesar ca înainte să se facă o analiză a pieței, dar cu atât mai mult în cazul unei pizzerii. 

Și asta pentru că sunt multe astfel de afaceri, multe la fel, altele cu specific. Fiecare dintre ele au clientele lor, iar pentru ca pizzeria ta să aibă succes, trebuie să găsești clienții cărora să te adresezi. 

 

Descrierea pieței locale și tendințele relevante

Niciun oraș nu seamănă cu altul. De aceea este important să vezi ce preferințe în materie de pizza au locuitorii orașului tău. Află cât de des comandă acest fel de mâncare, care tip de pizza preferă, care este prețul mediu, etc. 

 

Identificarea publicului țintă

Pizza este preferată de mai toată lumea, de la copii la persoane vârstnice. Dar, majoritatea celor care o consumă au între 15 și 40 de ani. Află totuși ce vârstă are publicul tău țintă înainte de a începe. 

 

Analiza concurenței

Piața, clienții, au mereu nevoie de ceva nou pentru a fi captivant. Și în cazul unei pizzerii este la fel. Ca să știi cu cine te confrunți, află ce face concurența. Care le sunt punctele forte și cele slabe, ce prețuri au, cum fac livrările, cum ambalează produsele, ce promoții oferă. 

 

Analiza tehnică


Sursa foto: freepik.com

 

Înainte de a porni la drum și de a pune la punct planul afacerii este necesar să faci o analiză. Asta înseamnă, în acest punct, să identifici nevoile afacerii, punctele slabe și cele forte pe care le ai în fața concurenței, iar mai apoi, după lansarea pe piață, să identifici problemele și soluțiile. 

 

Puncte tari ale afacerii

Spuneam că pentru a avea succes pe o piață cucerită deja de pizzerii, trebuie să vii cu ceva nou. Acesta este punctul forte al afacerii tale, noutatea. Folosește-te de ea pentru a-și face intrarea magistrală. 
    Fie că vorbim despre un sortiment special de pizza, de faptul că ingredientele pot fi alese de client, de ambalajul prietenos cu mediu sau personalizat, de o promoție de început, gândește bine noutatea și deschide afacerea!

 

Puncte slabe ale afacerii

Faptul că încă pizzeria nu este cunoscută ar putea fi un punct slab, pentru că durează puțin până clienții se vor obișnui să comande de la tine. Fiind la început, probabil că nu vei avea mulți angajați, iar dacă numărul comenzilor va fi surprinzător de mare, fă-ți un plan despre cum te vei descurca. 

Oricare ar fi punctele slabe pe care le identifici, este necesar să ai și o soluție, pentru a fi pregătit în eventualitatea în care apar. Și asta face diferența. 

 

Oportunități pe piață

Oportunitățile de care te poți folosi pentru a-și face cunoscută pizzeria sunt lipsurile concurenței. Aici intervine studiul de piață. Identifică lucrurile care nu merg bine la pizzeriile concurente și fă astfel încât la a ta să fie perfecte. Scoate asta în evidență, dar fără a face vreo referire la ceilalți competitori. 

 

Amenințări

Cu siguranță că pizzeriile deja deschise în orașul tău au puncte forte. Aici trebuie să apelezi din nou la lista pe care ai făcut-o și să le combați cu servicii performante, dacă poți cu prețuri mai mici, sau, de ce nu, cu soluții mult mai simple, dar care rămân în mintea clienților: mesaje de suflet pe ambalaje personalizate, șervețele cu mesaje haioase, pahare de carton cu poveste etc. 

 

Strategii de marketing

Orice afacere are nevoie de promovare și marketing, cu atât mai mult una la început de drum, pe unul deja bătătorit de alții. Așa că un plan de marketing poate face diferența. 

Stabilirea numelui pizzeriei este primul pas. De aici pleacă sloganul, emblema, toată strategia de marketing. 

 

Strategia de marketing online și offline


Sursa foto: freepik.com
 

Tot ce am expus până acum- studiul de piață, punctele forte și cele slabe ale afacerii tale dar și ale concurenței, nume, emblemă, strategia financiară, toate ajuta la elaborarea planului de marketing. În funcție de ele îți stabilești locul în piață, cum te diferențiezi de concurență, indiferent că vorbim de online sau offline. 

În online crearea unui site și a paginilor de social media sunt necesare. Promovarea începe în online, pe pagina de facebook, instagram, unde poți prezenta etapele prin care trece amenajarea locației, anunți că se va deschide o nouă pizzerie în oraș, anunți promoții, meniul special, etc.

Offline pot fi făcute aproximativ aceleași lucruri: texte de promovare în ziarele locale spoturi radio, flyere dar și prin intermediul ambalajelor personalizate. 

 

Campanii promoționale și strategii de fidelizare a clienților

Faptul că orice client este atras de reduceri, este știut. Profită de asta și oferă promoții în prima săptămână de la deschidere. Dar, reia campania după două săptămâni. Nu da un boom și apoi dispari. Periodic gândește campanii care să atragă clienți noi, iar pe cei vechi să îi fidelizeze. 

Dar în tot acest proces nu uita de calitatea produselor. Promoțiile îți aduc clienți, dar nu îi țin dacă ceea ce primesc nu este calitativ.

 

Variația de produse și meniul


Sursa foto: blowingideas.com

 

Din planul de afaceri pentru pizzerie nu are cum să lipsească meniul- este baza piramidei pe care o construiești. Gândește-l bine, să ofere atâtea feluri de pizza câte crezi că le poți prepara perfect. Să nu fie nici prea multe, dar nici cu mult mai puține decât ale concurenței.

 

Descrierea produselor și serviciilor oferite

În articolele de presă, în flyere, descrie pe scurt ce fel de produse vei folosi: aduse de la producători români, importate, bio, etc. La fel serviciile sunt importante: livrarea și cum se va face, ridicarea de la sediul pizzeriei, servirea mesei în locație. 

 

Elaborarea meniului cu prețuri competitive

Prețul unei pizza va trebui stabilit foarte bine. Ia în calcul prețul ingredientelor, al serviciilor, al ambalajului, profitul pe care vrei să îl obții. Dacă în urma acestor calcule prețul unei pizza va fi mai mic decât al competitorilor, este foarte bine. Dacă nu, încearcă să îl stabilești la egalitate. DAcă va fi mai mare, va speria clienții. 

 

Căutarea furnizorilor și obținerea ingredientelor de calitate

Calitatea produsului final este dată de calitatea ingredientelor. Și acesta este unul din pilonii de bază ai afacerii tale cu pizza. Principala diferență față de competiție trebuie să fie calitatea superioară. Caa să obții asta caută cele mai bune ingrediente, cât mai naturale, de la producători locali. Acestea sunt aspectele care ”prind” și care sunt în trend, deci apreciate. 

 

Organizare și management


Sursă foto: teambonding.com

 

Acolo unde e ordine și disciplină, lucrurile merg bine. În haos nimic nu se leagă, nimeni nu știe ce are de făcut exact, totul se dă peste cap. De aceea, de la început, stabilește regulile, ce are de făcut fiecare angajat.

 

Rolurile și responsabilitățile cheie

Rolurile în firmă sunt esențiale, iar planul de acțiune va fi plasa de siguranță în momentele aglomerate. Dacă ai un asociat, stabiliți de la început cu ce se ocupă fiecare: unul de furnizori și aprovizionare, unul de birocrație, etc.

 

Organizarea angajatilor și modul de comunicare


Sursa foto: freepik.com
 

Pentru fiecare angajat stabilește foarte clar, de la bun început, ce are de făcut. Unul poate pregătește ingredientele, unul spală vasele, unul se ocupă de livrări. 

Pentru ca lucrurile să fie foarte clare, comunicarea este esențială. Acordă timp pentru a transmite informațiile angajaților. La începutul zilei, câteva minute, stați de vorbă, spune-le planul pe ziua respectivă, dar și ascultă-le nemulțumirile și eventualele propuneri de soluționare. Nu uita că și datorită lor ai o afacere!

 

Planul financiar

Planul de afaceri pentru pizzerie îl are ca finalitate pe cel financiar. După ce ai pus pe hârtie toate aspectele, inevitabil de ajunge la partea financiară. Cât costă totul, de unde faci rost de bani?

 

Costuri de închiriere și amenajare a spațiului

    Închirierea spațiului este una din cheltuielile mari la deschiderea afacerii. Dar, o chirie mai mică ar putea fi percepută dacă spațiul se află într-un cartier al orașului și nu în centrul acestuia. Ia această variantă în calcul, pentru că s-ar putea să fie una bună. Un complex de blocuri înseamnă mulți locatari, care înseamnă clienți.Această soluție ar putea fi una bună și dacă dorești ca pizza să fie doar livrată și să nu fie servită la locație. Atunci nu este absolut necesar să fie în buricul tîrgului. 

 

Echipamente și ustensile necesare

Echipamentele sunt o altă investiție majoră la începutul afacerii. Costurile nu sunt mici, dar dacă de la început alegi echipamente de calitate, mult timp nu vei fi nevoit să le schimbi. Așadar orientează-te către cele performante, care te ajută în muncă. Documentează-te temeinici înainte și alege ce e potrivit pentru afacerea ta, dar fără să faci rabat de la calitate. 

La acest capitol ia în calcul și ambalajele pe care le vei folosi. Sunt un aspect important, pentru că nu vrei ca pizza să ajungă la client rece sau într-un ambalaj care va afecta calitatea ingredientelor pe care le-ai folosit.


Felie pizza kraft

Salariile angajaților

Angajații buni nu trebuie lăsați să plece. Forța de muncă se găsește greu, iar dacă ai avut norocul să dai peste oameni de calitate, ai grijă de ei. Asta înseamnă salarii mulțumitoare și plătite la timp. La fel cum gândești promoții pentru clienții tăi, gândește și bonusuri pentru angajați. 

 

Proiecții financiare

În acest punct de apropii de finalul planului de afaceri pentru pizzerie. Ai stabilit cam toate detaliile, dar finalitatea afacerii per total este profitabilitatea ei. Nu îți dorești să ieși în pierdere, este evident, iar pentru stabili clar ce ai de făcut pentru a nu ajunge acolo, proiecțiile financiare sunt esențiale. 

 

Estimări de vânzări și venituri

Tot din analiza pieței și a concurenței poți estima vânzările. Dacă îți joci bine cărțile și planul de marketing e unul reușit, ai putea plus aici față de concurență. Iar dacă menții calitatea produselor și serviciilor și chiar o îmbunătățești, vânzările ar putea crește în timp. Dar nu te hazarda, fă calculele cu niște cifre realiste. 

 

Costuri operaționale

Costurile operaționale reprezintă cheltuielile cu afacerea: închirierea spațiului, serviciile de marketing, ambalarea, transport, cheltuieli administrative. Calculează-le și pe acestea și încearcă pe cât posibil să le reduci. Dar, fă acest lucru fără a afecta calitatea afacerii, serviciilor și produsului. Se poate găsi o balanță între toate. 

 

Calculul punctului de echilibru

Punctul de echilibru este punctul în care costurile afacerii sunt constant mai mici decât vânzările. Calculând asta vei putea avea o marjă de profit. Apoi, vei putea stabili prețul per unitate, adică per pizza și celelalte cheltuieli. 

Aceste calcule ar trebui făcute periodic, deoarece cheltuielile variabile își modifică valoarea în funcție de inflație sau de alți factori externi. 

 

Cash-flow și profitabilitate

Profitul și cash-flow-ul nu sunt același lucru. 

Profitul reprezintă diferența dintre cheltuielile totale și încasările dintr-o lună. Ai profit doar dacă primele sunt mai mici decât a doua categorie. 

Cash-flow-ul este reprezentat de fluctuația banilor într-o zi de muncă. Ești pe plus dacă încasările sunt mai mari decât plățile. 

 

Surse de finanțare și posibile parteneriate


Sursa foto: freepik.com

 

Planul tocmai pus la punct are nevoie de finanțare pentru a fi pus în practică. În funcție de suma de care dispui și dacă vrei să ai sau nu un asociat, ai mai multe posibilități la dispoziție. 

 

Modalități de finanțare

Dacă ai suma necesară, atunci te poți bucura de o finanțare proprie. Dacă nu, ai posibilitatea unui împrumut la bancă, finanțare nerambursabilă prin grant-uri sau, dacă dispui de o parte din suma necesară, îți poți lua un asociat care să vină cu diferența. 

Business angels este un concept nou. Este vorba despre persoane care au sumele necesare unei investiții, dar afacerea ta trebuie să fie specială pentru a-i convinge. 

 

Posibilitatea de a dezvolta parteneriate cu furnizori sau alte afaceri locale


Sura foto: freepik.com

 

Parteneriatele încheiate cu furnizorii îți pot garanta siguranța afacerii. Și asta pentru că în discuțiile cu partenerii tăi puneți la punct detaliile livrărilor, termene de plată, calitatea produselor livrate. Sunt esențiale astfel de parteneriate, iar dacă ambele părți își respectă angajamentele pot funcționa ani de zile. 

Și aici nu vorbim doar despre furnizorii de materie primă pentru pizza, ci și de cei care comercializează ambalajele. Sunt la fel de importante, pentru că, degeaba faci pizza bună dacă nu ai în ce să o livrezi pentru că furnizorul nu a trimis la timp cutiile. 

Pentru a-ți crește vânzările merită încercate parteneriate cu alte afaceri locale. Dar se naște întrebarea: ”Mie ce îmi iese? Dar mie?” Răspunsul îl aflați împreună, în urma discuțiilor. Vă puteți promova reciproc afacerile, puteți pune flyere în locația celuilalt sau puteți adopta orice altă formă de colaborare pe care o agreați. Important este ca fiecare să aibă de câștigat de aici. 

 

Planul de dezvoltare


 

Afacerea e lansată, iar după ce devine cunoscută, pasul următor este extinderea ei. Dacă vorbim de un oraș mai mare, atunci gândește-te la încă o locație în altă zonă, pentru a putea acoperi cât mai mult, iar livrările să se facă mai repede. 

Pizzeria, care deja are un nume și o emblemă cunoscute, ar putea fi deschisă în localitățile apropiate, iar pe viitor, dacă totul merge bine, ai putea dezvolta o franciză. 

Ia toate aceste aspecte în calcul, pentru că pornești la un drum care poate fi lung, dar cu succes. Și ca să nu fii luat pe nepregătite, fă-ți din timp un plan de dezvoltare, exact pe modelul inițial al planului de afaceri.

 

Strategii pentru extinderea afacerii

Pentru a dezvolta afacerea o primă regulă este să faci în continuare ceea ce merge bine și să te oprești din a face ce nu merge.

Calitatea produselor menținută la standarde înalte, așa cum ai pornit afacerea, îți va asigura clienți mereu noi și îi va fideliza pe cei vechi. 

Serviciul clienți, și el trebuie menținut și nu trebuie făcute compromisuri. Este greu să câștigi încrederea clienților, așa că nu o pierde. 

Și când toate lucrurile merg bine, marketing-ul și publicitatea intră în scenă. Nu cheltui excesiv aici, dar nici nu neglija aspectul. Chiar dacă profitul e bun, rămâi pe piață și prin această metodă care crește vizibilitatea afacerii.

 

Oportunități de creștere și diversificare a meniului

Ai pornit la drum cu un număr de tipuri de pizza. Pe parcurs poți diversifica meniul nu doar în ceea ce privește pizza, ci poți oferi și altceva: burgeri, cartofi preparați în diferite feluri, salate. Și toate ambalate, evident, în ambalaje personalizate, cu logo-ul care deja presupunem că e cunoscut pe piață.

Cutie hamburger - carton natur 
 

Așadar, acum că știi cum poți să îți deschizi o pizzerie și de ce să ții cont, tot ce mai ai de făcut este să începi chiar azi să îți scrii planul pentru prorpia ta afacere. 

 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!